Bine aţi venit Vizitator • Înregistrare • Autentificare • RSS
Miercuri, 15.8.2018, 14:28

R. Moldova apare cu trei performanţe «notabile» în celebra Carte a Recordurilor Guinness (Guinness World Records). Astfel, R. Moldova se poate mândri cu cea mai mare colecţie de vinuri din lume, la Mileştii Mici, cu cea mai mare consumaţie de mere pe cap de locuitor, dar şi cu cei mai beţivi oameni de pe planetă. Cleopatra Stratan nu a apărut, aşa cum s-a spus atunci, în Cartea Recordurilor Guinness. În 2008, ea a fost inclusă în volumul editat de Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy), considerată o copie a celebrei Guinness Book.

 

 

De-a lungul anilor, mai mulţi cetăţeni ai R. Moldova şi-au propus să acceadă în Cartea Recordurilor, dar, deşi deţin performanţe unice în lume, acestea nu au fost omologate. Problema cea mare se pare că ar fi sumele fabuloase pe care trebuie să le cheltui pentru a ajunge  în Cartea Recordurilor Guinness, dar şi traseul anevoios pe care eşti nevoit să-l parcurgi pentru a-ţi vedea numele şi performanţa în unul dintre cele mai importante volume.

2 cărţi cu recorduri

Presa de la noi a anunţat că diverşi cetăţeni ai R. Moldova vor, sau chiar au acces în Cartea Recordurilor. Puţini însă au făcut diferenţa între World Record Academy (Academia Recordurilor Mondiale), care editează la rându-i o carte a recordurilor în Statele Unite ale Americii (SUA), şi Guinness World Records (Cartea Recordurilor Guiness), adevărata Cartea Recordurilor, editată în Marea Britanie.

World Record Academy, fondată în SUA, se prezintă drept principala organizaţie mondială care atestă stabilirea unor recorduri mondiale. La fel o face şi Guinness World Records, care se recomandă, la rândul ei, ca fiind autoritatea mondială recunoscută pentru omologarea recordurilor mondiale. Aceasta din urmă însă este considerată de specialişti «Cartea Recordurilor  adevărată». Anume Guinness World Records a lansat, în 1955, faimoasa Cartea Recordurilor Guinness, publicată în prezent în peste 100 de ţări. În aceasta din urmă, am găsit doar patru însemnări despre R. Moldova, trei dintre ele fiind recorduri stabilite pe teritoriul R. Moldova.

Mileştii Mici în Guinness a dublat veniturile

În 2005, colecţia de vinuri păstrată în galeriile subterane ale ÎS «Combinatul de Vinuri de Calitate Mileştii Mici» a intrat în Cartea Recordurilor «Guinness Book», editată în Marea Britanie, la categoria «Cea mai mare colecţie de vinuri de calitate păstrate în sticle» şi «Cea mai mare lungime a galeriilor subterane artificiale».

Cramele de la Mileştii Mici sunt situate în localitatea cu acelaşi nume, la 20 km de Chişinău. În galeriile de acolo sunt păstrate aproximativ 2 milioane de sticle de vinuri de calitate, a căror vârstă medie este de 20 de ani. Cele mai vechi vinuri sunt din anul 1968. Lungimea totală a galeriilor este de aproximativ 200 de kilometri, dintre care 55 km sunt utilizaţi pentru păstrarea şi îmbutelierea vinurilor. Combinatul de Vinuri de Calitate «Mileştii Mici» este declarat obiect al patrimoniului naţional al R. Moldova.

Mihai Măciucă, fostul director al întreprinderii, spune că ideea de a include colecţia de vinuri din Mileştii Mici în Cartea Recordurilor Guiness i-a venit în 2004, după o vacanţă în Crimeea. «Acolo am auzit că Cramele Masandra figurează în Cartea Recordurilor Guinness cu o colecţie de un milion de sticle de vin. Noi aveam două milioane şi nu eram acolo. Atunci mi-a venit ideea. Am ajuns acasă şi am purces la lucru. Ne-am adresat celor de la Guinness World Records. Am făcut asta de vreo două-trei ori. Nu am fost acceptaţi deodată. Procedura a durat vreun an până am reuşit. Recordul a fost omologat în 2005, dar în carte am apărut abia în 2007», ne-a spus Măciucă, care afirmă că nu a plătit pentru ca întreprinderea pe care o conducea atunci să ajungă în celebra culegere.

Măciucă susţine că beneficiile întreprinderii după ce a apărut în Guiness Book au fost mari. «S-a dublat numărul turiştilor an de an, la fel şi veniturile din turism. Vânzările au crescut, imaginea noastră a crescut. A meritat tot efortul», ne-a spus Mihai Măciucă, care afirmă că se află în relaţii bune cu cei de la Guinness Book şi că, datorită acestei relaţii, ar mai putea ajuta la înregistrarea de noi recorduri ale R. Moldova.

Primii la băut alcool şi la mâncat mere

Biroul de presă al Guinness World Book ne-a comunicat alte două însemnări despre ţara noastră din celebra carte. Astfel, R. Moldova este recunosctă drept ţara în care se mănâncă cele mai multe mere, raportat la numărul de locuitori. 70,9 kg de mere a consumat fiecare cetăţen al R. Moldova în anul 1998, un record în materie, ne-au anunţat reprezentanţii Guinness Book.

R. Moldova apare în culegerile Guiness Book şi cu o «performanţă» mai puţin laudativă. Suntem oficial recunoscuţi ca fiind cei mai beţivi oameni din lume. Acest record are la bază un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din 2005, publicat în februarie 2011. Conform datelor, moldovenii beau anual 19,2 litri de alcool pe cap de locuitor. Peste 10 litri din această cantitate este alcool «neînregistrat", provenind în general din băuturi făcute la domiciliu. Pe locul doi în acest clasament se află cehii, cu 16,2 litri de alcool pe cap de locuitor.

Cea de-a patra însemnare despre R. Moldova în Cartea Recordurilor Guinness datează din 16 octombrie 1995. Atunci am fost implicaţi indirect la un record. Într-un meci internaţional de rugby dintre Irlanda şi R. Moldova, a debutat cel mai tânăr jucător de rugby. Gavin Gordon avea la acea oră 17 ani şi 229 de zile.

Cleopatra Stratan, în «sosia» Guiness Book

World Records Academy editează o Carte a Recordurilor în SUA. Şi aceasta, ca şi Guiness World Records, se autointitulează drept principala organizaţie mondială care atestă stabilirea unor recorduri mondiale, în septembrie 2008 incluzând-o în culegere pe basarabeanca Cleopatra Stratan drept «cea mai tânără interpretă de succes». Cleopatra deţine nu mai puţin de cinci recorduri. Ea este cea mai tânără interpretă care a înregistrat un album, cea mai tânără interpretă într-un concert live, cea mai bine plătită tânără artistă, cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV şi cea mai tânără interpretă care a înregistrat un hit naţional.

Academia Recordurilor Mondiale a anunţat în 2009 că a omologat şi poemul «Luceafărul», scris de Mihai Eminescu, ca fiind «cel mai lung poem de dragoste, cu 98 de strofe».

O precizare nu tocmai demnă despre R. Moldova pe site-ul Academiei Recordurilor Mondiale a făcut indianul Kashi Samaddar, care a vizitat toate ţările lumii, inclusiv R. Moldova, în timp record — 6 ani. Acesta a declarat, la final, că cel mai greu i-a fost să obţină viză pentru R. Moldova. «Mi-a luat trei ani de zile, timp în care mi s-a refuzat de mai multe ori acordarea vizei», a povestit indianul.

Recorduri «moldoveneşti» (încă) neomologate

În 2010, un basarabean plecat de mai mult timp în România, cunoscut acolo sub numele de Arvat, a încercat şi chiar a reuşit să doboare mai multe recorduri mondiale. Acesta  s-a scufundat în jumătate de tonă de cioburi de sticlă, apoi a dormit 17 ore îngropat în pământ, a stat şapte ore pe săbii în picioarele goale  şi «a acceptat» trecerea a 50 de motociclete peste abdomenul său. Cascador de meserie, Arvat se antrenează de la 10 ani, iar la 25 de ani a început să bată primele recorduri. A lucrat în R. Moldova, după care a plecat în Rusia, unde a practicat mai bine din punct de vedere profesional cascadoriile şi a înregistrat noi recorduri. A absolvit Facultatea de Teatru din R. Moldova şi Universitatea «Măiestria Circului» din Moscova. Arvat se află în România din 2009, fiind căsătorit cu o româncă. Recordurile sale încă nu au fost omologate. Acesta a declarat că şi-ar mai dori să petreacă 24 de ore sub apă, lângă un crocodil, şi să înoate de-a lungul râului Nistru, adică mai bine de 1.000 de kilometri.

În mai 2011, peste o sută de tineri ai Liceului şi Universităţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei s-au adunat la un centru comercial din Chişinău, unde au realizat o hartă a R. Moldova din 190 mii de monede şi o potcoavă gigantică, construită din potcoave mai mici, ambele cu scopul de a ajunge în Cartea Recordurilor Guinness.

Sergiu Porcescu, şeful departamentului Integrare Europeană de la Academia de Ştiinţe, unul dintre organizatorii evenimentului, ne-a spus că recordul încă nu a fost omologat, «fiindcă este o procedură care durează». «Acum discutăm cu cei de la Guinness Book. Ne-au solicitat să completăm dosarul repetat. Încă nu ştim precis când va fi omologat recordul nostru», a punctat  Porcescu.

«Trebuie să plăteşti ca să apari în Guinness Book»

În noiembrie 2011, mai multe media au scris că bucătari din Moldova au ajuns în Cartea Recordurilor. La Campionatul Gastronomic Internaţional, ei au pregătit o mămăligă imensă, care urma să intre în Cartea Recordurilor. «Ceea ce am făcut nu a fost pentru Cartea Guiness, ci pentru o carte a recordurilor din Franţa. A fost un show. Ştiu că pentru a ajunge în Cartea Guiness e nevoie de bani. Trebuie să plăteşti o sumă destul de mare ca să-ţi accepte recordul. Scopul nostru nu a fost să ajungem în Guiness Book. Jurnaliştii au scris că vrem să ajungem acolo, dar nu este adevărat», ne-a spus Elena Ciobanu, preşedinta Asociaţiei Culinarilor Catering Moldova, care a organizat evenimentul. «Am auzit că cei din Franţa urmau să negocieze cu cei de la Guinness Book, dar, când am auzit de câţi bani este nevoie, deja e mai bine să nu apari acolo», ne-a mai spus Ciobanu.

De-a lungul timpului, au fost şi alte persoane originare din R. Moldova care şi-au încercat norocul de a intra în celebra Guinness Book. Presa a scris că în iunie 2011, 30 de basarabeni stabiliţi în Padova, Italia, au ajuns în Guinness Book după ce au luat parte la maratonul cu cei mai mulţi participanţi din lume. Competiţia «Run for Children» ("Alergăm pentru copii») a fost organizată pentru a colecta fonduri destinate copiilor bolnavi de leucemie.

Tot presa l-a «demascat» şi pe Petru Butnaru, un  percuţionist (persoană care asigură acompaniamentul la un instrument de percuţie — n.r.) originar din Ungheni, dar stabilit de 22 de ani în Germania, care şi-a făcut loc în Guinness Book după ce a izbutit 15 percuţii într-o secundă. Acesta are la activ nouă performanţe prezente în Cartea Recordurilor. În scenă, Petru apare sub numele de Peza Boutnari.

Dacă, neoficial, pentru a fi sigur că ajungi în adevărata Guinness World Book trebuie să plăteşti, oficial, procedura e mult mai simplă. Cei care vor să bată un record existent sau care au un record  neînregistrat trebuie să-l înscrie pe site-ul oficial al Guinness World Records www.guinnessworldrecords.com. Acolo sunt descrişi paşii pe care trebuie să-i întreprinzi pentru a ajunge în  Cartea Recordurilor Guiness. Dacă doreşti ca procedura să fie una  simplificată, atunci, în schimbul a câteva mii de lire sterline, poţi invita un reprezentant al Guinness Book, ca să asiste la momentul în care vrei să scrii istoria.